Nelu Tătaru, avertisment pentru români: „Avem 840 de paturi în Terapie Intensivă”

Publicat: 30 iul. 2020, 09:56 Autor: Elena Arhiva
Nelu Tătaru, avertisment pentru români: Avem 840 de paturi în Terapie Intensivă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că 112 pacienţi dintre cei 377 internaţi în secţiile de Terapie Intensivă sunt intubaţi în acest moment.

În total, există 840 de locuri la Terapie Intensivă, dotate cu tot ce este necesar şi se caută soluţii pentru identificarea altor locuri. La rândul său, premierul Ludovic Orban a cerut să fie pregătită „o nouă linie de apărare, în cazul în care creşte numărul de pacienţi”.

„Avem 840 de paturi în Terapie Intensivă, cu tot ceea ce este necesar. În acest moment, 112 bolnavi sunt intubaţi din 377 care sunt internaţi”, a anunţat, miercuri, Nelu Tătaru, la începutul şedinţei de Guvern, transmite News.ro.

Premierul Ludovic Orban a cerut soluţii pentru realizarea unor secţii intermediare, pentru ca paturile de ATI să poată fi eliberate la nevoie.

„Aici poate ar trebui găsită o soluţie, mai ales cei care au ieşit de pe ventilaţie şi li s-a ameliorat starea de sănătate. Poate putem organiza nişte secţii intermediare, unde să poată fi oxigenaţi, astfel încât să putem disponibiliza paturi în cazul în care e necesară tratarea unor pacienţi la terapie intensivă”, a afirmat Ludovic Orban, care a cerut creşterea capacităţii de tratare în Bucureşti, dar şi în alte zone unde acest lucru se impune.

1.182 de noi cazuri de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore în România

1.182 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în ultimele 24 de ore din 22.529 de teste prelucrate, iar alte 30 de decese au fost raportate. 377 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

Până pe 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 26.446 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.870 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Publicat: 30 iul. 2020, 09:56 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×